Clusterul Bucureștiul Creativ activeaza în vederea atingerii următoarelor obiective:

  1. promovarea și susținerea intereselor comune, sectoriale, la nivel regional în relația cu instituțiile publice și private, cu reprezentanții sectorului economic industrii creative la nivel național și internațional, inclusiv prin inițierea unor propuneri de acte normative și prin implementarea legislației în vigoare la nivelul propriilor membrii;

  2. dezvoltarea și consolidarea interacțiunii dintre membrii clusterului, societăți comerciale, asociații, universități, centre de cercetare-dezvoltare și instituții publice;

  3. integrarea cercetării și învățământului cu industria în domeniile creative;

  4. promovarea parteneriatului public - privat (PPP);

  5. dezvoltarea și diversificarea bazei tehnico - materiale a sectoarelor creative la nivel regional în vederea creșterii competitivității sectoriale;

  6. crearea unui centru de cercetare - dezvoltare în domeniul audiovizual;

  7. crearea unor centre de excelență în industriile creative;

  8. îmbunătățirea programelor de formare, specializare și pregătire continuă a personalului de specialitate și a managementului în domeniu;

  9. crearea și promovarea brandului industriilor creative regionale, inclusiv prin participarea la evenimente promoționale interne și internaționale, și a serviciilor specifice clusterului, inclusiv dezvoltarea lohn-ului cultural;

  10. sprijinirea antreprenoriatului și atragerea de noi clienți, furnizori și a altor categorii de parteneri pentru membri clusterului;

  11. atragerea de resurse pentru dezvoltarea inovativă a sectorului și facilitarea accesului la sursele de finanțare pentru membrii clusterului;

  12. facilitarea transferului de idei, de know-how, crearea de baze de date cu serviciile pe care le poate furniza fiecare dintre membrii, parteneriate între membrii pentru realizarea unor produse performante cu înalt nivel de creativitate;

  13. dezvoltarea și implementarea practicilor de marketing și de cercetare a piețelor in beneficiul membrilor

  14. activități de cercetare - dezvoltare inovare în interesul membrilor;

  15. facilitarea colaborării cu instituțiile publice, precum și cu alte instituții de cercetare - inovare de profil, din țară și din afara ei;

  16. creșterea aportului sectorului la dezvoltarea economică a țării precum și creșterea aportului acestuia în PIB și în ocuparea forței de muncă, prin sprijinirea sectoarelor economice din economia orizontală;

  17. reprezentarea intereselor membrilor, în ceea ce priveşte creaţia, producţia, distribuţia şi exploatarea operelor, a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, în afara teritoriului României, prin încheierea de contacte bilaterale cu organisme similare şi prin afilierea la organisme internaţionale neguvernamentale din domeniu;

  18. participarea la schimburi cu caracter cultural, artistic, ştiinţific, educativ, documentar, alături de persoane fizice, instituţii publice sau de drept privat, stabilirea de relaţii culturale şi spirituale cu românii de pretutindeni;

  19. organizarea de mese rotunde, simpozioane și dezbateri pe probleme de interes pentru membrii clusterului.

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți